Proiect unic in Romania, la Oradea – „Magic Garden”

Grădina Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea va găzdui, în perioada septembrie – octombrie 2022, „Magic Garden”, un proiect inedit în România, care va transforma grădina palatului într-o lume de poveste, cu ajutorul instalațiilor artistice multimedia interactive.

Detalii despre acest proiect a oferit miercuri, 15 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, Cornelia Alina Borza, director artistic al proiectului „Magic Garden”, alături de Alexandru Chira, directorul executiv Visit Oradea, și Excelența Sa PS Böcskei László, episcopul romano-catolic de Oradea. Totodată, online, a participat la întâlnirea cu jurnaliștii Alin Popa, director tehnic și light designer al evenimentului, dar și Constantin Covaliu, manager de proiect. Din echipa de proiect mai fac parte: marketing manager – Bianca Szocs, organizator evenimente – George Ciprian Apostu și consultant artistic – Ionuț Lucian Rusu.

Despre proiect

„Magic Garden” este un proiect care își propune dezvoltarea unor instalații multimedia care să pună în valoare Grădina Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea, contribuind astfel la dezvoltarea audienței artelor multimedia și a patrimoniului cultural.

Proiectul este implementat în parteneriat româno-norvegian, fiind finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021, în cadrul Programului RO-CULTURA.

Inițiatorul proiectului este Asociația Why Not Us (Asociația De ce nu noi), o echipă cu un istoric bogat în organizarea de evenimente producții de instalații artistice, atât decorative, cât și interactive.

„Am ales pentru prima ediție a proiectului grădina Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea datorită istoriei, farmecului și frumuseții locului. Magic Garden își dorește să pună în valoare patrimoniul cultural al palatului și să aducă mai aproape publicul, în special cel tânăr. Practic, ceea ce ne dorim să facem este să creăm o lume magică, cu ajutorul instalațiilor artistice multimedia interactive, folosindu-ne de istoria locului, de simboluri, de personaje și de fapte istorice care s-au întâmplat în acest spațiu”, a spus Cornelia Borza. Potrivit acesteia, „Magic Garden” își propune dezvoltarea unor instalații multimedia, care să pună în valoare Grădina Palatului Episcopal Romano-Catolic, contribuind la dezvoltarea audienței artelor multimedia și a patrimoniului cultural.

În cadrul proiectului, se vor realiza șase instalații artistice statice, cu caracter decorativ și șase instalații multimedia interactive, care folosesc tehnologii moderne, precum realitatea augmentată sau tehnologia kinect. Instalațiile artistice vor fi prezentate sub forma unui tur ghidat, care va fi disponibil publicului larg în fiecare seară, timp de 30 de zile. Din tur vor mai face parte opt actori cu rol de ghizi, care vor imita personalități istorice care au avut legătură cu spațiul. Experiența participanților va fi completată de opt spectacole de artă stradală.

„Magic Garden” este realizat în parteneriat cu Christian Westblikk, un antreprenor cultural din Norvegia, care va găsi artiști din Norvegia, va intermedia relația acestora cu solicitantul și va susține un workshop în România pentru echipa de implementare.

Valoarea totală a finanțării este de 965.505.78 lei (aproximativ 200.000 de euro), din care 820.679,91 lei este finanțare nerambursabilă din SEE (aproximativ 190.000 de euro), iar 144.825,87 lei – finanțare nerambursabilă din bugetul național. Perioada de derulare a proiectului este de opt luni.

„Magic Garden” este un proiect organizat de Asociația Why Not Us, finanțat în cadrul Programului RO-CULTURA, în parteneriat cu Episcopia Romano-Catolică de Oradea și a PS László Böcskei.

ȘTIRI & INSPIRATIE

Mai Multe Articole.