În această toamnă, timp de o lună, din 17 septembrie până în 15 octombrie, grădina Palatul Baroc din Oradea va fi un tărâm al poveştilor. Vizitatorii vor putea admira instalații luminoase interesante, proiecții pe fațada clădirii şi se vor întâlni cu personaje istorice, precum Sfântul Ladislau şi prinţesa Sisi.
Personaje în grădină
Toate acestea vor avea loc în cadrul evenimentului Magic Garden, o premieră în România, care a fost prezentat miercuri la Palatul Baroc, de directorul artistic al Asociaţiei Why Not Us din Cluj Napoca (organizatorul principal), Cornelia Borza, de directorul executiv al Visit Oradea, Alexandru Chira, şi de episcopul romano-catolic de Oradea, Böcskei László, gazda evenimentului.
„Este pentru prima dată când organizăm ceva atât de amplu într-un oraş. Am creat o poveste care va fi spusă în fiecare seară în grădina Palatului Baroc. Vizitatorii vor fi preluaţi de ghizi costumaţi în personaje istorice, care îi vor conduce spre un tărâm magic, pe un traseu stabilit. Prima oprire va fi în poienița din partea stângă a intrării principale, unde arborii şi plantele vor deveni, cu ajutorul efectelor speciale, o orchestră care va fi dirijată de faimosul Michael Haydn (n.r. – care a trăit, compus și dirijat la Oradea), interpretat de un actor orădean”, a detaliat Cornelia Borza (foto stânga).
Un alt personaj istoric prezent în grădină va fi Sfântul Ladislau, întemeietorul oraşului Oradea. Vizitatorii o vor vedea şi pe prinţesa Sisi, împărăteasa Austriei, care a dormit timp de două zile (în primăvara anului 1857) într-un salon din Palatul Baroc.
În curte vor fi amplasate 12 instalaţii artistice create de cinci artişti români şi trei norvegieni. „Acestea vor avea rolul de a pune în valoare frumuseţea plantelor şi a arborilor din grădina frumosului palat. Ideea este de a îmbina arta, natura şi cultura într-un loc special, din inima oraşului”, a spus şi episcopul Böcskei László.
Artiştii din Asociaţia Why Not Us (prezenţi la conferinţa de presă doar online, prin Zoom) vor pregăti şi mai multe proiecţii de lumini pe faţa clădirii Palatului.
Proiect de 200.000 euro
„Ne-am dorit să organizăm această primă ediţie la Oradea datorită deschiderii partenerilor noştri (n.r. Visit Oradea şi Episcopia romano-catolică), care ne-au pus la dispoziţie un spaţiu impresionant, ce se poate îmbina perfect cu creaţiile artistice. Nu ştim încă dacă următoarea va fi aici sau în alt oraş din ţară”, a mai spus Cornelia Borz.
Iniţiativa a fost lăudată de directorul executiv al Visit Oradea. „Cu siguranţă acest eveniment va fi bine primit şi de orădeni, dar şi de turişti. Important este şi faptul că Magic Garden va începe în fiecare zi după lăsarea serii şi va ţine până la miezul nopţii, astfel încât toată lumea se va putea bucura gratuit de acest eveniment inedit”, a spus Alexandru Chira.
Magic Garden este un proiect realizat cu circa 200.000 euro (965.505 lei), bani obţinuţi prin proiectul „RO-cultura”, finanţat prin Granturile SEE acordate de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia în spaţiul economic european.